Pamantul sub presiune: Desertificarea si degradarea terenurilor, de la criza globala la realitatea comunitatilor din Romania

În fiecare secundă, o suprafață echivalentă cu patru terenuri de fotbal de pământ sănătos devine degradată la nivel mondial. Conform United Nations Convention for Combating Desertification (UNCCD), acest ritm alarmant duce la pierderea a până la 100 de milioane de hectare de teren fertil în fiecare an. Ceea ce pare adesea o problemă tehnică de mediu este, în realitate, o criză umanitară, socială și economică care ne afectează direct, de la scară globală până în satele din sudul și estul României (Dăbuleni, Jiana, Cozmești, Homocea etc.).

Dimensiunea globală și europeană a crizei

Potrivit datelor ONU, 77,6% din suprafața terestră a Pământului a cunoscut condiții mai uscate în cele trei decenii care au precedat anul 2026. Schimbările climatice și deșertificarea funcționează într-un cerc vicios: transformările climatice multiplică fenomenele extreme care degradează solul, în timp ce deșertificarea distruge rezervele de carbon și crește emisiile de CO2, accelerând încălzirea globală. Acest fenomen afectează direct biodiversitatea prin pierderea nutrienților și a umidității solului, iar declinul florei și al organismelor subterane lasă pământul complet lipsit de apărare.

Conform UNICEF, seceta ucide mai mulți oameni decât orice altă catastrofă legată de vreme. În prezent, peste 1 miliard de oameni nu au acces la o sursă sigură de apă potabilă, iar estimările arată că cererea globală de apă va crește cu 30% până în 2030. Conflictele intercomunitare cauzate de deficitul de resurse sunt în creștere, iar UNCCD estimează că aproximativ 135 de milioane de oameni riscă să fie strămutați până în 2045 din cauza deșertificării.

Impactul lovește disproporționat noua generație: un miliard de tineri sub 25 de ani trăiesc în regiuni care depind direct de terenuri și de resursele naturale pentru locuri de muncă și subzistență. Un exemplu în acest sens sunt pajiștile și terenurile de pășunat, care acoperă mai mult de jumătate din suprafața terestră a lumii. Deși sunt printre cele mai subevaluate ecosisteme, până la jumătate din aceste pajiști sunt deja degradate sau expuse riscului de degradare din cauza pășunatului timpuriu și excesiv care bătătorește solul, distruge structura acestuia și permite apariția plantelor invazive.

La nivel regional, Comisia Europeană recunoaște deșertificarea ca o amenințare actuală și crescândă în Uniunea Europeană. În timp ce Africa de Est, Orientul Mijlociu și Asia Centrală se confruntă cu secete repetate încă din 2021, în interiorul UE riscul este cel mai ridicat în Europa de Sud și în zonele limitrofe Mării Negre din Bulgaria și România.

Realitatea din România: 7 milioane de hectare sub risc

În România, problematica este critică: o treime din teritoriul țării (aproximativ 7 milioane de hectare) și 40% din suprafața agricolă se află în zone cu risc de deșertificare. Regiunile cele mai expuse sunt sudul Câmpiei Române, Dobrogea și sudul Moldovei. Avansul rapid al nisipurilor în aceste regiuni a dus deja la apariția unor fenomene extreme, cum este cazul zonei cunoscute simbolic sub numele de „Sahara României”, un semnal de alarmă pentru un proces care se extinde în adâncimea teritoriului. Principalele procese care contribuie la extinderea acestor peisaje aride și la degradarea solului sunt:

Eroziunea pluvială și eoliană (care duce la pierderea stratului fertil de sol și deformarea terenului)
Compactarea și excesul de apă
Sărăcirea solului în materie organică și nutrienți
Salinizarea, acidifierea și poluarea.

Aceste procese au degradat sever biodiversitatea locală. Prin desțelenirea aproape totală a pajiștilor de stepă și defrișarea majorității pădurilor din zona de silvostepă, ecosistemele care adăposteau între 300 și 1000 de specii de plante, consumatori și descompunători au suferit o reducere puternică.

Deficitul hidric din sol din perioada sezonului de vegetație afectează speciile forestiere de foioase din România (stejarul brumăriu, gârnița, stejarul pedunculat și salcâmul fiind cele mai vulnerabile, în timp ce fagul este cel mai puțin afectat). Pe aproximativ 50.000 de hectare, pădurile de quercinee (cer, gârniță, stejar, gorun) întâmpină dificultăți majore în procesul de regenerare naturală, înregistrându-se o creștere a proporției de arbori vătămați în zonele de deal și de câmpie.

Impactul socio-economic: Vulnerabilitatea comunităților rurale

Fenomenele climatice precum deșertificarea sunt strâns legate de criza socială și demografică din mediul rural românesc, în special în regiunile Sud-Est, Sud-Muntenia și Sud-Vest Oltenia. Schimbările climatice nu fac decât să adâncească dificultățile structurale deja existente.

Impactul economic și agricol

Producția vegetală resimte prima impactul secetei, urmată pe termen mediu de zootehnie, din cauza reducerii resurselor de hrană pentru animale. Deși agricultura, silvicultura și pescuitul oferă locuri de muncă pentru aproximativ 12% din populație, structura forței de muncă este profund îmbătrânită (peste 4% dintre angajați au peste 65 de ani, iar aproape 20% au între 55 și 64 de ani).

Doar un sfert dintre cei care lucrează în agricultură primesc un salariu stabil, peste jumătate fiind fermieri pe cont propriu sau lucrători neplătiți în fermele familiale. În acest context, veniturile în mediul rural rămân cu aproximativ 30% mai mici față de cele din mediul urban, iar riscul de sărăcie depășește 40% în multe comunități rurale.

Criza demografică și socială

Scăderea veniturilor și a productivității determină o migrație masivă a tinerilor. Între anii 2010 și 2020, forța de muncă agricolă a scăzut cu aproape 40%, lăsând în urmă comunități îmbătrânite, terenuri abandonate și un risc accelerat de deșertificare. Județele din sudul regiunii Sud-Muntenia (Călărași, Giurgiu, Teleorman) se confruntă cu un cumul sever de șomaj, excluziune socială și lipsă de acces la servicii publice, în timp ce deficitul duratei medii de viață afectează mai ales județele cu ariditate ridicată (Bacău, Vaslui, Brăila, Galați, Tulcea și Dolj).

Zonele afectate direct se confruntă cu fenomenul tinerilor NEETs (tineri cu studii medii și inferioare care nu sunt încadrați profesional și nici nu urmează o formă de învățământ sau formare), generând un deficit ocupațional major.

Sănătatea și grupurile vulnerabile

Accesul redus la apă potabilă sigură și degradarea condițiilor de trai afectează direct sănătatea populației. Seceta crește riscul de incendii și furtuni de praf, eliberând particule fine cu impact negativ asupra sistemelor respirator și cardiovascular.

Efectele sunt resimțite disproporționat de grupurile vulnerabile: copiii, vârstnicii, persoanele cu boli cronice și comunitățile marginalizate. De exemplu, valurile de căldură afectează disproporționat femeile, care prezintă o vulnerabilitate mai mare la stresul termic. În mod similar, comunitățile de romi se confruntă cu o vulnerabilitate climatică accentuată din cauza marginalizării teritoriale, a evacuărilor repetate, a locuințelor inadecvate și a accesului limitat la apă potabilă.

Cadrul politic și legislativ: intenții versus realitate

La nivel internațional, combaterea deșertificării este inclusă în Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă prin ODD 15 („Viață pe pământ”). Deși Uniunea Europeană s-a angajat să atingă neutralitatea degradării terenurilor până în 2030, la nivelul UE nu există o strategie unică și dedicată exclusiv deșertificării; măsurile sunt dispersate în Politica Agricolă Comună, Strategia privind biodiversitatea pentru 2030, Strategia privind adaptarea la schimbările climatice și Strategia privind solul pentru 2030.

În România, blocajele legislative și administrative au slăbit răspunsul în fața acestei crize:

Istoric: România a aderat la UNCCD prin Legea nr. 111/1998. În 2008, s-a elaborat o primă Strategie Națională, care însă nu a fost supusă aprobării Guvernului. În 2013, s-a aprobat în schimb Strategia Națională privind Schimbările Climatice (2013-2020).
Strategia 2019-2030 – un proiect blocat: Deși a fost elaborată în 2019 cu scopul de a actualiza vechile planuri și de a le alinia la politicile europene, această strategie nu a fost încă aprobată de Guvern, aflându-se în dezbaterea unui grup interministerial (Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin Direcția Generală Păduri și Ministerul Agriculturii).
Raportul Curții de Conturi: Analiza Curții de Conturi arată că în ultimii 20 de ani strategia națională a fost implementată într-o măsură extrem de redusă din cauza lipsei instrumentelor concrete, a cooperării slabe între ministere și a neconcordanței cu planurile locale. De asemenea, s-a subliniat că, din 1998 și până la intrarea în vigoare a Legii Solului (Nr. 246/2020), în România nu a existat un cadru legal integrat pentru protecția solului.

Dacă ar fi aprobată, obiectivele strategiei ar viza: centralizarea și evaluarea datelor, analiza progreselor naționale, modelarea efectelor pe baza a două scenarii, stabilirea măsurilor de compensare și monitorizare, oferirea de consultanță tehnică Ministerului Mediului, organizarea de dezbateri publice, elaborarea raportului de mediu și a studiului de evaluare adecvată, urmate de avizarea oficială.

Ce se pune în practică și ce nu?

În ciuda blocajelor, există câteva inițiative punctuale de succes:

Reîmpăduriri: Regia Națională a Pădurilor - Romsilva și Banca Mondială au implementat proiecte prin care s-au împădurit aproximativ 6.000 de hectare de terenuri degradate în șapte județe afectate sever de secetă (Mehedinți, Dolj, Olt, Tulcea, Brăila, Galați și Vaslui).
Cercetare și monitorizare: Proiectul FORLUC, implementat de INCDS „Marin Drăcea”, a furnizat date științifice esențiale despre utilizarea terenurilor și capacitatea de stocare a carbonului în păduri.

Din păcate, lista eșecurilor și a măsurilor neaplicate rămâne lungă:

Lipsa de progrese majore: Din motive financiare și din cauza neconcordanței dintre programele propuse și interesele comunităților locale, progresele generale sunt minime.
Măsuri neatractive pentru fermieri: Sub-măsura dedicată împăduririlor (8.1), concepută pentru creșterea retenției apei în sol și reducerea eroziunii, a fost extrem de puțin accesată. Procentul terenurilor incluse în contracte pentru prevenirea eroziunii solului este infim: 4,55% pentru terenurile agricole și doar 0,02% pentru cele forestiere.
Ignorarea practicilor verzi: Tehnici ecologice esențiale (culturile verzi pe timp de iarnă pentru fixarea azotului, evitarea utilajelor grele și interzicerea îngrășămintelor chimice) au rămas doar pe hârtie, deoarece programele oficiale nu se aliniază cu interesele economice și realitățile fermierilor locali.

Vocea tinerilor: Soluții pentru viitor

Nivelul de conștientizare publică rămâne scăzut: 63% dintre tinerii sub 30 de ani și 70% dintre persoanele fără studii superioare nu sunt suficient informați cu privire la fenomenul secetei. Cu toate acestea, potențialul de mobilizare este uriaș – la nivel național, cinci din șase români de peste 18 ani declară că sunt gata să se implice în combaterea deșertificării, dorind să susțină acțiunile de profil și să aloce timp pentru a se informa.

O reacție fermă vine din partea noii generații prin Planul Național al Tinerilor privind Schimbările Climatice, un document redactat de Platforma Tinerilor pentru Sustenabilitate. Tinerii au identificat corect problemele majore: degradarea calității aerului, solului și apelor, exploatarea forestieră ilegală, defrișările fără replantare și practicile nesustenabile din agricultură și silvicultură.

Pentru a schimba direcția în care ne îndreptăm, soluțiile propuse de ei vizează acțiuni concrete și imediate: adoptarea pe scară largă a practicilor agricole sustenabile, impunerea unui cadru legislativ mult mai strict, accelerarea proiectelor de reîmpădurire, dezvoltarea infrastructurii verzi și, nu în ultimul rând, crearea unui dialog real și permanent între tineri, autorități și fermieri.

Autoare: Delia Aga, Carmen Toader, Daria Kiriță, Daria Hera, Medeea Agapie

Editoare: Loredana Luțescu